Arc peste timp (1871- 2011)

 

Când au trecut 140 de ani ? Cum a zburat timpul atât de repede ? Parcă a fost ieri…. când urmăream cum se înalţa şcoala unde urma să fiu cadru didactic.  De 140 de ani clopoţelul cheamă într-un mereu început elevii deschizându-le porţile acestui lăcaş, spre cunoaştere şi ştiinţă, spre viaţă. O scânteie izvorâtă din sacrificiu şi dăruire a luminat mintea a peste o sută de generaţii de elevi. Recunoştinţa lor, acum gospodari, oameni de afaceri, doctori, profesori, studenţi, liceeni ne dau acel sentiment de împlinire şi de mândrie.

Foarte greu este de a evalua munca noastră din această perioadă . Cum să măsurăm şi să contabilizăm dăruirea, pasiunea, sufletul şi sănătatea, toate puse în slujba copiilor acestei şcoli? Putem spune că satisfacţiile le-am trăit treptat, pe parcursul vieţii prin aprecierile şi mulţumirile pe care le-am primit de la cei care au fost elevii şcolii noastre.

În intervalul celor 140 de ani de existenţă a acestei unităţi de învăţământ, am poposit şi eu şapte ani  ca elev şi patruzeci de ani ca dascăl. A fost un dulce chin să ofer elevilor mei puţină matematică şi un reazăm moral.  Prin tumultul amintirilor, clipa îmi apare acum densă. Oricum, tot clipă rămâne!

Calitatea unei şcoli o dau oamenii pe care i-a avut şi îi are. Mă bucur că am avut onoarea să fi fost directorul acestei şcoli timp de treizeci şi şase de ani. Urez din toată inima mult succes în continuare colectivului didactic actual, iar celor care i-au trecut pragul o adâncă reverenţă, asigurându-i de preţuirea noastră.

Prezentul trebuie sã fie recunoscător, generos, respectuos, înţelept, cald sufleteşte, cu rădăcini în trecut şi cu privire limpede spre mâine. Este lecţia pe care trebuie să o (re)învăţăm.

La mulţi ani, şcoală!

 

Director prof. Petre Hondrocea

 

BĂTRÂNI – ŞCOALA CU CLS. I-VIII  – 140 de ani de atestare documentară

                                             STOP-CADRU  ÎN  CURGEREA  TIMPULUI…

 

Oricare moment aniversar consfinţeşte o stare de fapt: spunem mai mult despre ce a fost şi încercăm doar să întrezărim ce va fi.

Actul învăţării înseamnă continuitate: preluăm de la cei dinaintea noastră şi transmitem ce ştim celor de după noi.

Cadrul didactic poate fi comparat cu o verigă ce antrenează infinite elemente din univers: vine din trecut, trăieşte în prezent şi se îndreaptă către viitor. El se topeşte treptat în gândurile şi în sufletele celor care îl urmăresc de-a lungul timpului. Prin această stare, aspiră către eternitate.

Lumina învăţăturii în localitatea Bătrâni era aprinsă pe la 1839, o găsim consemnată apoi la 1871, este marcată aniversar în 1973 şi 2011 şi curge pe cărarea timpului către zări încă necunoscute.

Recunoştinţă şi respect faţă de actorii acestor evenimente şi ai acestui proces complex neîntrerupt, deopotrivă adulţi şi copii, şi încredere în cei care se ţin de mână cu timpul !!

 

GH. DOBRESCU

Prof. Gr.I. , Prof. emerit,

Gradaţie de merit,

Diplomă de excelenţă a M.E.C.T.(2007),

Profesor-DIRECTOR,

Şcl. cu cls.I-VIII BĂTRÂNI, jud. PRAHOVA (1967)1968-1975)

 

                                       ÎNTR- O  VIAŢĂ  DE  DASCĂL,

                 NE  REGĂSIM  ÎN  FIECARE  DINTRE  ELEVII  NOŞTRI . . .

 

Noi, cei de la catedră, suntem un univers inepuizabil: există în noi o rază de lumină şi de suflet pentru toţi copiii peste care cernem învăţătură.

Ne privim, ne cercetăm încrezători, fără să ştim meandrele pe care copiii ne poartă, străduindu-se să ne fure pentru păstrare o fărâmă de suflet. Îi regăsim mai târziu, adulţi frumoşi ai copilăriei, şi de-abia atunci înţelegem ce mult ne-am iubit.

Adulţii nu pot descifra cărările sufletului puiului de om. Prea obosiţi, prea ocupaţi, amână mereu clipa în care copilul să îşi desfacă petalele sufletului. Perdant este profesorul. Dar pierderea o resimte numai la sfârşitul activităţii, când tuburile de oxigen nu mai sunt alimentate de izvoarele copilăriei.

Să nu avem niciodată reţineri în a le face concesii şi a-i înţelege. Bucuria creşterii lor o trăim     mai târziu, când ei ne găsesc cu salutul lor plin de recunoştinţă:   „Sărut  mâna, D-na  Profesoară ! ,  Bună   ziua, D-le profesor !”

Prin acest gest, ei sunt aceia care marchează împlinirea a două destine: profesorul şi copilul de odinioară, adulţii egali de acum !

 

 

ELENA  CONDOIANIS-DOBRESCU

Prof. Gr. I, Prof. emerit,

Gradaţie de merit,

Diplomă de excelenţă a M.E.C.T.(2008)

Profesor, Director adjunct cu munca educativă,

Şcl. cu cls. I-VIII BĂTRÂNI, jud. PRAHOVA -1967/1976

 

 

MUNTELE  CUNOAŞTERII –CLĂDIT  CU  DRAGOSTE  ŞI   PASIUNE

DE  CĂTRE  ÎNVĂŢĂTOR  ŞI   DISCIPOLII  SĂI . . .

 

 

Nu există moment mai înălţător din viaţa şcolii decât clipa în care învăţătorul se apleacă peste respirarea tremurătoare a copilului şi începe să-i transmită prin cele mai simple forme, sonore şi scrise, taine ale unui întreg univers pe care îl vor clădi împreună timp de patru ani.

Din respirarea emoţionantă a celui care dă şi a celui care primeşte, se va naşte şi se va clădi treptat un  „munte al cunoaşterii”, pe care discipolii şi mentorul îl urcă împreună, fără să conştientizeze permanent acest mers în echipă. Poate că, de aceea, sintagma „cât un munte” a devenit termenul unei comparaţii cu sensul „fără sfârşit”.

Vârful muntelui nu înseamnă sfârşitul nici pentru unul, nici pentru celălalt. Pentru copilul instruit şi educat patru ani, este momentul continuării drumului cu o stare de spirit mult îmbunătăţită. Pentru învăţător, „repetabila povară” este completată cu bogăţia spirituală a celor plecaţi, după ce au fost înfloriţi cu dragoste şi pasiune şaisprezece anotimpuri.

Fără să fie cruţat de grijile cotidiene, în momentele de relaxare, truditorul din faţa celor mulţi priveşte satisfăcut cerul plin de stele, recunoscând în fiecare lumină o lacrimă din sufletul său ce a răsărit şi a înflorit în inima fiecărui copil.

 

 

Înv. SONIA MANOLACHE

 

ŞCOALA MEA

La ceas aniversar, iubită şcoală,

Aş vrea să-ţi mulţumesc,

Că în acorduri de vioară,

Am învăţat să scriu şi să citesc.

 

În banca-doua de la geam

Şi la etaj , în prima clasă,

Cu paşii mici şi mult curaj

Fără să ştiu păşeam în viaţă.

 

Şi mi-ai dat şansa să trăiesc,

Frumoasa mea copilărie

Şi să ajung să mă mândresc,

Că eu ţi-am fost copilă ţie.

 

 

Tu dascăli minunaţi mi-ai dat,

Care ambiţie-au sădit ,

Cu grijă Dumnealor m-au modelat,

M-au învăţat să mă ridic.

 

Şi buni colegi eu am avut ,

Cu ei să râd am învăţat.

Miracolul din cărţi l-am cunoscut

Şi multe amintiri noi ţi-am lăsat.

 

Şi spun acum că aş mai vrea,

Să fiu din nou al tău copil ,

În banca-doua de la geam,

Cu-al meu ghiozdan şi cu Florin!

 

Dedic aceste versuri d-lui  Inv.Manolache , d-lui Director Hondrocea , d-nelor  prof. Rotareanu , prof. Roşca , d-nelor diriginte prof .Voinea , prof. Bârliga , d-lui prof. Cioc şi întregului colectiv didactic care s-a ocupat de evoluţia mea ca elev în perioada 1980 – 1988.

 

 

SIMONA FLORESCU GHIORGHE – Medic Primar Recuperare Medicală-Bucureşti

GÂNDURI  DE DASCĂL

 

28 mai 2011.  Zi de sărbătoare a Şcolii din comuna Bătrâni dar şi o  manifestare a sufletului, a bucuriei şi a luminii din el.

Curajul, priceperea şi pasiunea – iată cheia succesului dascălilor din comuna Bătrâni, succesul fiind rezultatul unei munci perseverente în care părinţii spirituali, în deplină unitate cu cei biologici au pus suflet şi dăruire pentru realizarea integrală a scopului propus.

Toată stima şi tot respectul pentru rezultatul muncii lor, pentru fiii comunei, crescuţi aici, pe băncile şcolii, azi medici, ingineri, agricultori, zootehnişti,constructori, cadre didactice, care se întorc cu mândrie în comună, dornici să participe la prosperitatea plaiului natal.

Ziua de 28 mai 2011 va rămâne o minunată amintire pentru o şcoală cu copii admirabili, cu un colectiv didactic de elită, cu o istorie care ne face cinste tuturor slujitorilor catedrei.

N-o să uit clipele de elevaţie spirituală, dialogul cu zecile de elevi şi cetăţeni, întreaga ambianţă cu care m-au întâmpinat acum 50 de ani, la începutul carierei mele didactice aici, în satul Bătrâni.

Cuvintele sunt de prisos, aşa că nu mai rămân decât flori de recunoştinţă pentru cei din jur şi lacrimi de bucurie pentru speranţa împlinirilor viitoare, alături de un călduros MULŢUMESC spus cu glas tremurat, dar din toată inima, pentru cei care au contribuit la desfăşurarea acestor clipe de neuitat, pe meleagurile unde s-a născut „PERINIŢA”.

Vă dăruiesc, dragi prieteni, un gând frumos şi vă mulţumesc că mi-aţi îngăduit să stau în preajmă, împreună cu această echipă minunată de cadre didactice a şcolii din comuna Bătrâni, iar dumneavoastră,  domnilor educatori să ne trăiţi mulţi ani, cu sănătate, spre binele generaţiilor viitoare, care aşteaptă nerăbdătoare hrana spirituală!

Prof. pens. MARIA CONSTANŢA SAVU (VULPESCU)

 

Gânduri la ceas de sărbătoare

 

Se împlinesc 140 de ani de la atestarea şcolii noastre.

Cu siguranţă sunt mai mulţi ani de când a luat fiinţă dar documentaţia a dispărut odată cu  dascălii de atunci.

Au fost vremuri când copiii mergau la şcoală desculţi, cu o trăistuţă de gât, în care purtau o tăbliţă şi un condei. Aveau program multe ore pe zi şi  erau pedepsiţi aspru pentru neascultare. Unii copii nu mergeau la şcoală. Alţii veneau numai ca să înveţe să poată număra şi să se poată iscăli. Cei cu dragoste de carte însă plângeau în faţa părinţilor să fie lăsaţi la şcoală. Cu toată sărăcia şi neajunsurile de atunci au ajuns oameni de nădejde ai satului şi ai ţării.

Anii au trecut şi prin dăruirea oamenilor şcoala a progresat. Avem acum o şcoală frumoasă, cu săli  de clasă luminoase, cu mijloace de învăţământ moderne şi cadre didactice bine pregătite. Dragostea şi interesul cu care se ocupă de copii noştri parcă sunt desprinse di versetul biblic Pr.22,6 care spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.”

Am aşteptat cu drag această sărbătoare. Când spun cuvântul şcoală, sufletul mi se înviorează pentru că acolo au învăţat părinţii mei, am învăţat eu, copiii mei şi acum dragii mei nepoţi. Îi privesc cu ochii umezi de dragoste şi fericire, ca de altfel pe toţi copii satului.

Cu această ocazie, la ceas solemn de aniversare, în numele părinţilor din această localitate, mulţumesc tuturor cadrelor didactice prezente sau care s-au perindat prin această şcoală.  Apreciem faptul că o parte din sufletul dumnealor este dăruită copiilor noştri devenind prin aceasta şi dânsele mai bogate sufleteşte şi demne de laudă.

Indiferent de vârsta dumnealor eu le doresc „ La mulţi anii şi multă sănătate!”, să poată împărtăşi tuturor din înţelepciunea lui Solomon.

Iar pentru acest loc minunat, unde copiii învaţă să îi ia zborul în viaţă, loc de care mă simt şi acum legată sufleteşte, zic:

Şcoală, cu tot ce cuprinzi tu, LA MULŢI ANI!

Lenuţa State,  bunică

 

La ceas aniversar

 

 

Într-un spaţiu legendar, existenţa şcolii vine să completeze actul de cultură şi de educaţie de pe aceste meleaguri şi să contribuie la reconstruirea noii societăţi democratice româneşti. S-a pornit de la premisa că educaţia a fost şi va rămâne subsistemul de avangardă, că şcoala trebuie să formeze conştiinţe, nu numai să transmită informaţii, că trebuie să asigure un destin viabil noii generaţii, care să ofere oportunitate învăţământului local.

Sunt cerinţe bazate pe noua reformă, pe noi elemente de curriculum şcolar, pe considerentul că a educa înseamnă flexibilitate, toleranţă, lucru în echipă şi nu în ultimul rând formarea de deprinderi, abilităţi şi capacităţi sociale.

A fost o etapă de căutări, convingeri, argumentări, finalizând prin confirmări la concursuri şi olimpiade şcolare, competiţii artistice, sportive, expoziţii şi recunoaşterea valorii şi individualităţii şcolii pe plan local, judeţean şi naţional.

Sunt ani de muncă spirituală şi nu numai, ani consolidaţi cu abnegaţie, dăruire, dragoste profesionalism de către profesori, institutori, învăţători şi educatori responsabili de prestigiul şi autoritatea şcolii. Este o lume plină de întâmplări, un univers plin de emoţii. Nimic din ce ne înconjoară nu rămâne lipsit de semnificaţie. Fiecare moment petrecut în această şcoală răsună ca un acord şi simţi în minunata tresărire a inimii chemarea care înfăptuieşte bucurii demne de un dascăl venit în acestă şcoala de trei ani, de cadre didactice minunate întâlnite aici, oameni în puterea cuvântului.

Să ne aducem aminte cu respect şi recunoştinţă de educatorii, învăţătorii, institutorii, diriginţii, profesorii care ne-au călăuzit paşii, ne-au modelat sufletele şi ne-au pus în mâini stiloul şi cartea din care am sorbit lumina ştiinţei şi culturii în această şcoală!

Viitorul aparţine celor ce cred în propriile vise. Este bine ca acum, la ceas aniversar, să ne hrănim sufletele cu vorbe calde, gânduri bune şi speranţe în mai bine.

Din suflet urez “LA MULŢI ANI!” acestei şcoli, acestor dascăli care muncesc cu mintea, dar şi cu sufletul. Să nu îmbătrânească niciodată, vlăstarele tinere ca mugurii să înflorească, căci această înflorire nu-i decât răsplata cea mai înaltă a unui dascăl.

.

Prof.Dinescu Raluca-Elena

Anii de şcoală

Cei mai frumoşi ani din viaţa unui om sunt anii de şcoala. Fiecare, mai devreme sau mai târziu, gustă din  frumuseţea lor, pentru că rămân gravaţi în inimile noastre.

În anii de şcoală se iau cele mai importante decizii şi te formezi ca personalitate pentru a-ţi crea o cale a vieţii. Chiar de mic copil, începând a vorbi, a face primele lucruri, devii o personalitate a timpului tău. Însă, şcoala este un impunător astru care ne dezvăluie tainele, ni le destăinuie şi ni le dezvoltă, închizându-le în adâncul sufletului nostru cu măreţie, pentru a ne fi drag ceea ce facem, ceea ce creăm. În anii de şcoala te simţi cel mai fericit şi vesel copil din lume alături de colegi şi prieteni, căpătând o adevărată experienţă a vieţii. În băncile şcolii găseşti un simplu refugiu al sferei tale, deoarece nu eşti în singurătate, eşti cu colegii şi domnii profesorii care te vor susţine mereu, în fiecare clipă. De asemenea, în anii de şcoală apar primele visuri, primele dorinţe despre viitorul tău. Alături de glume şi de prietenii tăi te simţi mai curajos, stăpân pe propriile forţe şi mai încrezător. În acest minunat timp, reuşeşti să devii matur în gândire, să înţelegi ceea ce doreşti să devii.

Niciodată nu am să-i uit  pe colegii alături de care petrec clipe minunate în fiecare zi şi pe domnii profesori care mă formează, mă ajută să-mi conturez un adevărat drum în viaţă şi datorită cărora merg cu nerăbdare la şcoală, pentru a descifra tainele învăţăturii şi ale vieţii.

Aşadar, aceşti inegalabili ani, cu siguranţă vor rămâne imprimaţi în sufletul meu ca fiind anii plini de visuri şi speranţe.

Marcu Violeta,clasa a V-a